Periartritra scapulohumerala

O BOALA DES INTALNITA: PERIARTRITA SCAPULOHUMERALA (PSH)

Umarul este o articulatie complexa care permite ample si variate miscari.

La umar, distingem doua articulatii:

1. Articulatia centurii scapulare cu toracele
2. Articulatia scapulo-humerala

1. La articulatia centurii scapulare cu toracele, vom gasi o articulatie anterioara alcatuita din articulatia sterno-claviculara si acromio-claviculara si articulatia posterioara care este o articulatie musculo-ligamentara. Acest complex de articulatii lucrand impreuna, permit urmatoarele miscari:

-ridicarea si coborarea umarului care se realizeaza printr-o alunecare a omoplatului in sensul lungimii toracelui pe o distanta de 9-10 cm.

- ducerea umarului ventral si dorsal realizata in plan orizontal pe o distanta de 7-10cm.

-rotatia umarului, miscare ce se produce in jurul unui ax sagital.

2. La articulatia scapulo-humerala studiem 3 axe principale de miscare:

- axul frontal- flexia si extensia

-axul sagital- abductia si adductia

-axul vertical- rotatia interna si rotatia externa

Mobilitatea umarului se cerceteaza prin miscari active, dirijate si prin miscari pasive. De asemenea, se cerceteaza din pozitie stand, sezand, culcat, din decubit dorsal.

Masurarea amplitudinilor de miscare se vor calcula pornind de la pozitia 0 de referinta care este cea mai apropiata de pozitia anatomica a segmentului pe care il avem in studiu.

Amplitudinea miscarilor va fi diferita in functie de varsta, sex, etc.


In fata unui umar dureros trebuie sa stim ca el poate fi sediul celor mai variate procese: reumatismale, infectioase, degenerative etc.

Afectiunea reumatica ce ridica probleme de recuperare functionala din cele mai serioase este in primul rand ”Periartrita scapulohumerala” (P.S.H.), aproximativ 80% din afectiunile umarului.Aceasta afectiune la randul ei poate cuprinde afectiuni diferite, avand sediul fie la nivelul tendoanelor (tendinite, tenosinovite), fie la nivelul capsulei articulare (capsulita retractile).

Periartrita scapulohumerala este un sindrom clinic dureros insotit de redoare si de limitarea miscarilor, datorita afectarii structurilor periarticulare (ligamente, capsula, tendoane, bursa, muschi) prin leziuni degenerative si/sau inflamatorii.

Factorii favorizanti ce determina  o PSH sunt:

* Traumatismul,
* Afectiuni cardiace si pulmonare,
* Afectiuni ale sistemului nervos periferic,
* Agresiunea psihica si terenul nevrotic  (in special la femei),
* Uzura locala generata de microtraumatisme, etc.

PSH are cinci forme clinico-anatomo-functionale relativ bine conturate:

1. umarul dureros simplu,
2. umarul acut hiperalgic,
3. umarul mixt,
4. umarul blocat,
5. umarul pseudoparalitic.

Tratamentul PSH urmareste: ameliorarea durerii, reducerea inflamatiei si a tendintei la fibroza si recupararea mobilitatii articulare.

1) Umarul dureros simplu incepe cu un stadiu acut, care evolueaza spre  subacut, urmat de un stadiu terminal, apoi spre vindecare.

Stadiul acut necesita imobilizare in pozitie de repaus, cu bratul in abductie 35-45*, avand o perna sub axila si fiind sustinut de o esarfa..In acest stadiu nu se executa miscari in umarul afectat. Se pot incerca contractii izometrice cu rezistenta opusa de kinetoterapeut si se recomanda aplicarea tehnicilor “hold-relax” (opunere-relaxare) si de “stabilizare ritmica”.

Stadiul subacut permite inceperea mobilizarii scapulohumerale, prin miscari pasive          (tractiune-decoaptare), apoi pasivo-active (ex. de tip Codman) si active asistate (schema Kabat).

Stadiul terminal are ca obiective refacerea fortei musculare, a stabilitatii si miscarii controlate a umarului, unde acentul se pune pe exercitiile active cu rezistenta.

2) Umarul acut hiperalgic- in care singura atitudine kinetologica permisa este imobilizarea absoluta a bratului in abductie de 70% si usoara flexie.Cand procesul inflamator este in remisie se va incerca un program de kinetoterapie ca pentru umarul dureros simplu in stadiile acut si subacut.




3) Umarul mixt- unde kinetoterapia va oscila intre atitudinea fata de un umar dureros si fata de un umar cu mobilitate limitata. Deficitul de mobilitate se va face separat pentru structurile necontractile si pentru cele contractile.

a)Pentru structurile necontractile (capsula articulara, ligamente, tendoane) se pot realiza posturari, mobilizari pasive si autopasive.

Dupa faza acuta dureroasa, apar tehnicile de intindere capsuloligamentara bazate pe tractiune si apoi mobilizari pasive analitice.

b)Pentru muschi (structuri contractile) care sunt in contractura-retractura se recomanda:

* contrarezistenta progresiva in mobilizari pe schema Kabat D1F,
* hold-relax,

Cresterea fortei musculare (deltoid, trapez, biceps, coracobrahial) se face prin exercitii active cu rezistenta.

Hidrokinetoterapia, prin apa calda care da efect antalgic, permite si efectuarea unor exercitii complexe pentru mobilizarea umarului.

Exercitiile pentru stabilizarea mobilitatii controlate se pot efectua cu bastonul sau la spalier, atingandu-se recuperarea ultimelor grade de mobilitate.

4) Umarul blocat denota limitarea marcata a mobilitatii umarului.

Kinetoterapia incepe de fapt prin kinetoprofilaxie:

* posturarea corecta a umarului inflamat, in abductie, rotatie externa si flexie pe brat,
* mobilizare precoce a membrului superior.

Pentru recuperarea mobilitatii se mentin recomandarile facute in cazul umarului mixt, cu adaugirea de aplicare prelungita de caldura inaintea programului kineto si asupra exercitiilor active cu rezistenta progresiva.Se folosesc cu brio diverse instalatii cu scripeti, bastonul, elicea, roata etc.

Terapia ocupationala, inotul si jocurile sportive pot fi utile terapeutic.

5) Umarul pseudoparalitic – datorat unor rupturi explicabile prin leziuni degenerative tendinoase, are urmatoarele obiective:

* prevenirea capsulitei retractile care compromite si mobilitatea pasiva,
* recuperarea fortei musculare,
* insusirea unor miscari compensatorii

In functie de intensitatea durerii si de gravitatea rupturii tendinoase, kinetoterapia utilizeaza:

* recuperare fara atela,
* recuperare pe atela.

a) Recuperarea fara atela – la o rupture partiala tendinoasa, iar durerea e moderata.               kinetoterapia se realizeaza din pozitie joasa a bratului in patru etape.

Etapa 1 dureaza 10-15 zile si cuprinde exercitii usoare:

* controlul miscarii in oglinda prin exercitii pentru mobilizarea globala a umarului,
* exercitii dinamice de alungire axiala a coloanei cervicale cu coborarea umerilor si izometrie pentru tonifiere musculara,
* exercitii de relaxare a membrului superior, cefei, umarului,
* exercitii pasive de imobilizare a bratului,
* orice tip de exercitii pentru cot si mana,
* ecercitii izometrice pentru deltoid.



Etapa 2 dureaza alte doua saptamani:

* exercitii pendulare de tip Codman, fara ingreunare,
* miscari autopasive cu ajutorul celuilalt membru superior sau cu un scripete,
* miscari active asistate pe flexie cu rotatie interna si in abductie cu rotatie externa.

Etapa 3 recomanda din plin hidrokinetoterapia.Caracteristice sunt exercitiile active, unde miscarea libera activa se face pana la punctul de insuficienta, dupa care se face coborarea cat mai lenta a bratului, asistata de kinetoterapeut.Se vor executa retropulsii, flexii, abductii, adductii.

Etapa 4 – cand toata miscarile active sunt posibile:

* tonifierea musculara prin exercitii cu rezistenta,
* stabilitatea umarului si mobilitatea controlata unde poate fi utilizata terapia ocupationala.

b) Recupararea pe atela – rupturi tendinoase mari, cu dureri intense si impotenta functionala marcata, se lucreaza din pozitie inalta a bratului (70 grade  abductie si 40-50 grade antepulsie).Si aici sunt evidentiate patru etapa distincte, dar trecerea este mai lenta.

Etapa 1 – 10-14 zile de la accident, unde nu se solicita articulatia scapulohumerala afectata. Se recomanda:

* exercitii ale cotului si mainii pe atela,
* exercitii pentru coloana cervicala,
* exercitii de mobilizare a intregului membru superior, cu bratul pe atela,
* exercitii izometrice pe deltoid,
* exercitii respiratorii.

Etapa 2 cuprinde urmatoarele 4 saptamani cu exercitii progresive:

* exercitii de mobilizare pasiva de abductie si flexie de la nivelul atelei spre zenit,
* exercitii fata atela, dar sustinut de kinetoterapeut,
* exercitii e tip Codman, fata greutate,
* exercitii active asistate cu executia unor miscari uzuale.

Etapa 3 – se scoate atela cand bolnavul poate sa ridice o greutate de 1kg de la nivelul atelei pana la zenit. Abia acum incepe solicitarea zonei lezionale, care dureaza 6 saptamani, iar exercitiile recomandate sunt similare ca cele a programului din etapa 3 din recuperarea fara atela.Progresivitatea trebuie sa fie lenta.

Etapa 4 esta etapa de refacere functionala a umarului si are aceleasi obiective si acelasi mod de realizare ca in cazul etapei a 4-a din recuperarea fara atela.

In consecinta, gimnastica articulara a umarului se poate aplica in mai multe situatii:

-atonii si atrofii ale muschilor regionali

-scaderea mobilitatii articulare

-redori sau semianchiloze articulare

-tulburari prin exagerarea mobilitatii ( laxitate ligamentare)

-procese reumatismale cornice care blocheaza umarul si il fac dureros

-umarul blocat al hemiplegicului ( in urma sechelelor de polimiozita).



BOGDAN DIMITRIU

Coordonator recuperare medicala

Clinica medicala SPORT MED CENTER

www.sportmedcenter.ro